sâmbătă, 25 aprilie 2009

Evreii construiesc blocuri la Constanta


Primarul Radu Mazăre a arătat astăzi, pentru prima dată, că a fost deranjat de faptul că societatea Almacons SRL s-a retras din proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri. Dar s-a şi lăudat că a găsit constructori noi, israelieni, dornici să bage bani mulţi şi să obţină profituri mici.

„S-au retras ăia ai lui Pilcă (n.r. unul dintre acţionarii Almacons). Aveau de făcut două blocuri, ceea ce înseamnă două milioane de euro. Pilcă a renunţat şi s-a făcut o selecţie de oferte. Am găsit israelienii", a declarat edilul. Apoi s-a luat cu mare elan de „firma lui Pilcă": „Dacă nu ai două milioane de euro, înseamnă că nu eşti firmă mare de construcţii, dar te umfli în pene la licitaţii că poţi să faci blocurile. Apoi te retragi. În proiectul ăsta nu este vorba de profit. Asta nu au înţeles constructorii. Nu construim un bloc ca să ne îmbogăţim şi să ne luăm Bentley". Radu Mazăre i-a lăudat însă pe investitorii israelieni, al căror nume nu l-a făcut public. Însă a recunoscut că astăzi s-a semnat contractul pentru a prelua cele două blocuri ale Almaconsului: „Mai avem încă vreo două firme israeliene interesate de proiect. Vin cu banii lor şi nu se aşteaptă la profit mare". Constantin Comănoiu, managerul firmei Almacons, s-a declarat surprins de afirmaţiile primarului, mai ales că ştia că li s-a găsit deja un înlocuitor în proiectul locuinţelor pentru tineri. „Face afaceri cu jidanii. Treaba lui. Că doar şi mall-ul a fost făcut la fel, nu?! Noi nu ne-am fălit. Şi poate că aşa este, poate noi vrem profit. Şi ce?", a replicat Comănoiu. Mai mult decât atât, managerul Almacons a explicat că blocurile nu ar fi costat numai două milioane de euro, aşa cum a spus primarul. „Faceţi socoteala: 360 de metri pătraţi ori câte etaje are blocul, înmulţit cu 500 de euro metrul pătrat. Asta înseamnă vreo cinci milioane". SC Almacons SRL îi are ca acţionari pe Marius Făinărea, Teodor Constantin Pilcă, Constantin şi Marius Comănoiu. Celelalte firme implicate în proiectul „marca Mazăre" sunt Eucass, Argos, Metal Intertrade, ABC Val, COMCM şi Imvest.

Sursa

miercuri, 8 aprilie 2009

Ce mai fac evreii din afara ? Unul dintre ei are 32 de sotii si 180 de copii


La cei 58 de ani ai sai, are nu mai putin de 180 de copii, facuti cu 32 de sotii diferite. Este vorba despre Goel Ratson, un barbat din Israel, care, potrivit terra.com, preluat de Antena 3, traieste intr-unul dintre cartierele sarace ale Tel Avivului, alaturi de 89 dintre copiii lui. Desi femeile lui se considera independente, se pare ca barbatul, liderul unei secte pe care a infiintat-o in urma cu 30 de ani, chiar le tine din scurt pe sotiile sale. Le-a interzis sa fumeze, sa bea alcool, sa se imbrace provocator, sa-si imbratiseze rudele sau sa discute cu alte persoane. Mai mult decat atat, se pare ca Goel si-a sedus femeile inca de pe vremea in care acestea erau niste adolescente problematice si nu oricum, ci folosindu-si puterea vindecatoare pentru a le hipnotiza. Atat de puternic pare sa fie efectul pe care barbatul il exercita, incat atat sotiile lui, cat si copiii, ajung sa sa tatueze cu chipul sau. "Am toate calitatile pe care le cauta o femeie... Marimile pe care le vrea o femeie... Toata tandretea pe care o femeie o cauta... Am tot", spune despre sine Goel, care, dintre cele 32 de femei pe care le are, nu este casatorit decat cu una, restul fiind "mame singure", "recompensate" de stat cu cateva sute de euro. "Cand copiii sai pleaca dimineata la gradinita, parca ar fi iesirea stramosilor nostri din Egipt. Este incredibil cat de multi copii sunt", povesteste un vecin. Patru cladiri din acea comunitate sunt ocupate de Goel, cele 32 de femei ale sale si cei 89 de copii cu care locuieste. Vecinii cred ca barbatul are puteri supranaturale, caci pe una dintre fiicele sale a vindecat-o sub privirile uimitoare ale doctorilor. Ba mai mult decat atat, acestia considera ca Goel "este un Mesia care nu a fost inca descoperit si cand asta o sa se intample, tara asta va tremura".
Poate ca Goel nu-si aminteste numele tuturor copiilor sai, dar cunoaste foarte bine corpul tuturor femeilor sale. Unele dintre ele sunt surori sau verisoare. Cazul sau provoaca indignarea unora si admiratia altora, care, mai mult decat un Mesia, il considera "o masina sexuala". Tehlia, una dintre sotiile lui Goel, marturiseste ca barbatul ii satisface toate dorintele si necesitatile si ca pentru asta e dispusa sa-l imparta cu celelalte. "Nu simt ca-l impart. Ma simt speciala si unica", a mai adaugat Tehlia. Cu toate astea, intre cele 32 de femei se dezlantuie o adevarata competitie cand e vorba ca Goel sa aleaga cu cine sa-si petreaca noaptea. Cazul lui nu este singular, Daad Mohammed din Emiratele Arabe Unite fiind un alt barbat care detine un numar record de sotii si copii. La 60 de ani, el are 84 de copii facuti cu 17 sotii diferite si intrucat legile din tara asta nu interzic poligamia, omul este decis sa nu se opreasca aici si sa-si mareasca familia, mai precizeaza Antena 3.

Media Link

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Ce vor sa faca evreii cu Casa Radio


Proiectul Dâmboviţa Center va cuprinde un mare mall, trei blocuri de birouri înalte de 135 de metri, o fântână arteziană dansatoare, un hotel, un cazinou, un supermarket şi o mare roată.
Lucrările de construcţie la proiectul Dâmboviţa Center de pe platforma Casei Radio, proiect dezvoltat de grupul israelian Plaza Centers, vor fi finalizate până în 2012, potrivit reprezentanţilor companiei. Investiţia în proiectul Dâmboviţa Center se ridică la un miliard de euro.

Proiectul va cuprinde un mare mall, trei blocuri de birouri înalte de 135 de metri (de peste 40 de etaje fiecare), o fântână arteziană dansatoare cu jocuri de lumini, un hotel, un cazinou, un supermarket şi o mare roată panoramică de 90 de metri cu ajutorul căreia bucureştenii vor putea vedea oraşul de sus. Suprafaţa construită va fi de peste 400.000 de metri pătraţi. Se doreşte ca o parte dintre aceste construcţii să devină embleme pentru Bucureşti, adică roata, fântânile şi acoperişurile transparente din turnuri, spune dezvoltatorul. Proiectul Dâmboviţa Center va crea 1.500-2.000 de locuri de muncă pe perioada lucrărilor, iar după finalizarea acestuia vor exista 2.500 de locuri de muncă pentru hotel, centrul de conferinţe, mall, centrul de distracţii. De asemenea vor fi create 5.000 de locuri de parcare.

În jur de 35% din suprafaţa terenului alocat proiectului reprezintă zona verde. În lungul râului Dâmboviţa se vor dezvolta spaţii verzi. O zonă verde va exista şi în dreptul punctelor de acces.

Proiectul Dâmboviţa Center a fost avizat de Comisia Tehnică de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului (CTUAT) din Primăria Capitalei la mijlocul lunii noiembrie 2008. Votul decisiv asupra proiectului îl va da însă Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) în săptămâna 23-27 februarie.

Un proiect deja controversat

Azi, la ora 15.00, va avea loc un marş de protest în Capitală la adresa proiectului, organizat de opt ONG-uri. Organizatorii spun că astfel vor să convingă CGMB să nu aprobe acest proiect. Potrivit acestora, complexul va paraliza traficul într-o zonă deja aglomerată (va atrage zilnic 20.000-30.000 de autoturisme), va produce inundarea subsolurilor din zonele adiacente şi va paraliza sistemul de canalizare. Mai mult, spun opozanţii proiectului, acesta ar fi ilegal, pe motiv că ar contraveni legislaţiei mediului şi legislaţiei privind aprobarea contractului de parteneriat public-privat pentru acest proiect şi, în plus, n-ar respecta nici o hotărâre a CGMB referitoare la numărul locurilor de parcare.

Media Link