Tribunalul Bucureşti a emis, astăzi, mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cele trei persoane acuzate că ar fi "capii" reţele de trafic internaţional de ovule în care este implicată clinica Sabyc.


Decizia privind mandatele de arestare pe numele patronului clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiului acestuia, Yair Miron, medic rezident la clinică, şi pe numele Ceciliei Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs. Vezi imagini din sala de judecată

Procurorii DIICOT Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Harry Mironescu, Yair Miron şi Cecilia Borzea din Bucureşti, aceştia fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au reţinut că Harry Mironescu, în calitate de medic specialist ginecolog şi conducător "de facto" al unei clinici private din Capitală, a pus bazele traficului de celule umane. Astfel, Harry Mironescu a beneficiat de sprijinul fiului său, Yair Miron, în calitate de asociat unic al clinicii private, precum şi de conexiunile pe care le avea cu medici din Israel, specialişti în aplicarea tehnicilor de reproducere asistată, învinuiţii L. Natan, Z. Genia, precum si cu alte persoane.

Cecilia Borzea îndeplinea, potrivit DIICOT, formalităţile ce presupuneau asigurarea cazării medicilor, beneficiarilor tehnicilor de FIV şi racola direct sau prin persoane interpuse tinere, dispuse să fie supuse tratamentului de stimulare ovariană şi prelevare de ovocite.

Pe parcursul activităţii infracţionale, la grup au mai aderat şi alte persoane, faţă de 22 dintre acestea procurorii DIICOT dispunând începerea urmăririi penale.

De altfel, la momentul descinderii în clinică, anchetatorii au găsit 30 de persoane pregatite pentru realizarea fertilizării "in vitro".

Embrionii ce urmau a fi implantaţi au fost obţinuţi în cadrul clinicii urmare a fertilizării ovocitelor prelevate, contra cost, de la donatoare, în perioada săptămânilor anterioare şi fără a exista acordul Agenţiei Naţionale pentru Transplant privind acreditarea acestei activităţi, mai arată DIICOT.