sâmbătă, 8 noiembrie 2008

File de istorie adevarata (II) : Nu exista antisemitism, ci numai o problema evreiasca !


Sub acest titlu, "Legionarism contra extremism", publicat in Gazeta de Vest din Martie 1995, am raspuns unor acuzatii nedrepte aduse Miscarii Legionare de catre comunisti si de alte asociatii cosmopolite si oculte. Argumentatia avea un caracter general, si din aceasta cauza acuzatiei de antisemitism i-a fost acordata o importanta redusa. De data aceasta, antisemitismul fiind un subiect determinat de o provocare agresiva din partea evreilor, un raspuns ca cel din randurile care urmeaza este justificat.

Intai, trebuie sa cadem de acord asupra intelesului de "antisemitism". Sa admitem ca el ar fi egal cu sensul de "ostil evreilor". Dar de ce ostil? Si mai departe parerile se despart. De-o parte fiind evreii care se pretind alesii de drept ai cerului si ai pamantului, si de cealalta parte contestatarii acestor pretentii, adunati acum in multimea celor denumiti conventional "anti". Referindu-ne numai la fericirea pamanteasca, eliminand din discutie mantuirea si vesnicia, crestinismul chiar si in acest teritoriu acorda drepturi egale tuturor, fara discriminari religioase sau etnice, recomandandu-ne: "Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul". E o cale a dragostei lui Dumnezeu fata de oameni, dar pe care evreii o resping, asumandu-si riscul nefericirii pe care o poarta ca pe un blestem. De aceea, in limbajul nostru, termenul care sa exprime aceasta dureroasa nepotrivire, corect ar fi sa-l numim "problema evreiasca", si nicidecum "antisemitism romanesc sau legionar". Caci urmarind cauzele din care s-a nascut aceasta problema, vom descoperi intai marele pericol "anticrestin" si "antiromanesc".

***


Prin exemplele si comparatiile pe care acest articol le ofera cititorului, antisemitismul de care sunt acuzati legionarii va ramane o afirmatie gratuita si plina de ura din partea evreilor.
Iata cateva fragmente pe care le-am extras din scrisorile adresate Domnului Traian Popescu, directorul Editurii Carpatii din Madrid. Una din scrisori este semnata de David Kaufman, scrisoarea purtand sigla:

Jewish Community of America

"MAI BINE SA MAI TINA REGIMUL COMUNIST INCA 100 DE ANI DECAT SA SPURCATI PAMANTUL ROMANIEI VREODATA CU ULTIMELE FOSILE CE MAI SUPRAVIETUIESC PE ICI PE COLO.
DE NOI NU ATI SCAPAT SI NU VETI SCAPA NICIODATA DEOARECE TOT NOI CONDUCEM AMERICA SI TOATA LUMEA".

Raspunsul d-lui Traian Popescu:

"Insultele ii descalifica pe cei ce profereaza asemenea murdarii, iar stapanirea absoluta a Americii de catre evrei e o chestiune care-i priveste pe americani, noi nu ne amestecam. Ceea ce pare insa de necrezut este ca un for de importanta majora in lupta de constituire si afirmare a Statului israelian, ca cel jucat de Comunitatea Evreilor din SUA, poate ingadui membrilor ei sa puna in circulatie pamflete ca cele reproduse care nu fac decat sa inaspreasca conditiile de convietuire pasnica pe care liderii politici ai lumii actuale cauta cu atatea laudabile eforturi sa le impuna pe planeta".

Dintr-o alta scrisoare, redam urmatoarele fragmente:

Jewish Community of America

"D-lui Traian Popescu - 29 Iulie 1984
Cum ati nesocotit voi, ma prosti batrani, imensa noastra forta, desfasurata permanent in lume sub toate timpurile [...] Invingem pe linie de tara: Israelul. -Invingem pe linie de international ocult si secret: Franc-masoneria. -Invingem pe linie de internationala muncitoreasca: comunismul. [...]
Cristos, regele si imparatul vostru, dumnezeul vostru, a fost pus de noi (nu putem repeta in continuare cuvintele murdare adresate lui Cristos. n.n.) [...]"

Fragmente din raspunsul D-lui Traian Popescu, adresat lui Marius Ligi pentru acuzatiile aduse:

"Nu, Domnule Marius Ligi. Aceasta este ticluirea tendentioasa a unei perverse inclinari spre denaturarea adevarului istoric si uman. Legionarii nu au asasinat. Ei au pedepsit cativa dintre autorii morali ai abominabilelor prigoniri la care au fost supusi. Legionarii n-au fugit de raspundere ca teroristii lasi de stanga. Ei s-au predat autoritatilor si au primit pedepsele prevazute de legi. Antisemitism legionar nu a existat, nici rasial: dorinta Capitanului Corneliu Codreanu a fost de a reincorpora Romanii in drepturile lor incalcate. Mai degraba anticomunismul s-a transformat in antisemitism, prin constatarea ca agentii propovaduitori ai marxismului moscovit in Romania erau intr-o proportie de 90% evrei."

RIVAROL Nr. 1500 - 22.II.1979

Aaron Vangelis este directorul celui mai important ziar evreiesc din Rusia Sovietica - Sowietisch Heimland - scris in yddisch si cu un tiraj de 10.000 exemplare. El afirma categoric la cel de-al VII-lea Congres al "chestiunilor evreiesti" tinut la New York:
"Am venit ca sa va aduc aminte ca noi am avut o revolutie numita revolutia din Octombrie. Noi, evreii, ne-am varsat sangele pentru ea. Noi am dus cel de-al doilea razboi mondial pentru a o apara, caci noi construim o lume noua... Ma gandesc la minunata istorie evreiasca, la eroii nostri, Macabeii, la martirii din Varsovia, la eroii evrei ai revolutiei sovietice."


Media Link